LISTA DE ȘTIRI
Obezitatea la copii și adolescenți este într-o creștere alarmantă, iar fetele par a fi mai afectate decât băieții. Categoria de vârstă 4-5 ani este mai afectată decât cea de 2-3 ani, iar numărul cazurilor crește și mai mult în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.
Peste 150 de copii fără posibilități din centrele noastre educaționale l-au întâlnit pe Moș Crăciun și au petrecut o zi de neuitat, cu multe zâmbete și cadouri, cu joacă și veselie.
Doctor Adriana Dan, Șef Secție Neonatologie, medic specialist pediatrie, cu competență în ecografie generală la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) explică la ce trebuie să fie atente mamele după ce sunt externate cu cei mici din maternitate și cum se petrece dezvoltarea sănătoasă a bebelușilor.
Salvați Copiii România a inaugurat, în parteneriat cu DGASPC Sector 6, centrul-pilot Barnahus, construit pe modelul islandez, care pune pe primul loc interesul suprem al copilului. Într-un astfel de centru pot fi rezolvate mai eficient cazurile de abuz și poate fi evitată retraumatizarea copiilor, fiind dotat corespunzător în acest sens.